Despre limba moldovenească

Despre limba moldovenească

Limba moldovenească, alături de vlahă (în nord-vestul Bulgariei şi în Voievodina), de cea valahă (rebotezată oficial „română” în jumătatea a două a veacului al XIX-lea, astăzi fiind limba de stat a României), de cea dalmată (a dispărut în veacul al XIX-lea) etc., alcătuiesc un grup aparte de limbi.

Limba moldovenească şi cea română sînt aceeaşi limbă, dar pe parcursul existenţei statului România în această limbă au fost introduse, adesea nejustificat, cuvinte din alte limbi. Există şi alte deosebiri care vor fi menţionate în cele ce urmează. Această situație este ilustrată de dicționarul ruso-moldo/românesc care va fi publicat pe site-ul www.moldovenii.md

Dicţionarul conţine cuvinte moldoveneşti vechi, excluse total nemotivat din limba moldoromână pe care noi le recomandăm să fie utilizate. Sperăm că cele mai multe dintre cuvintele tradiţionale moldoveneşti, cu timpul îşi vor recăpăta locul binemeritat în limba moldovenească vorbită şi literară.

În elaborarea textelor autorii proiectului www.moldovenii.md, au utilizat nu doar cuvintele cuprinse în dicţionar dar şi alte cuvinte care, în viziunea noastră, vor facilita perceperea materialelor expuse de majoritatea potenţialilor vizitatori ai site-lui.

Limba moldovenească, moldava lingua, молдавский язык, este idiomul despre care s-a scris de acum în veacul al XVII-lea (Gr. Ureche, Miron Costin) şi la începutul secolului al XVIII-lea (Dimitrie Cantemir). Astăzi limba moldovenească, limba naţională a poporului moldovenesc, este limba de stat a Republicii Moldova.

Limba moldovenească este cea mai veche, ca glotonim, dintre idiomurile de la sud de Dunăre, de la sud şi de la Est de Carpaţi. În limba moldovenească s-au făcut primele traduceri de acum în veacul XVI, au fost scrise texte desfăşurate: istorii ale Moldovei, lucrări ştiinţifice etc. Ea este singura din grupul său lingvistic, căreia i-au fost consacrate studii ştiinţifice Pentru limba noastră moldovenească (Gr.Ureche, 1635; M.Costin, 1677). Limba moldovenească este unica, vocabularul căreia este tîlcuit în alte limbi din secolul al XVII-lea: Dicţionarul grecesc-slavon-moldovenesc-latin de Nicolae Milescu-Spataru (1672), Vocabulario italiano-moldavo (1719) de Silvestro Amelio.

În aspect sociolingvistic limba moldovenească este de sine stătătoare – în sensul funcţionării libere şi independente – limbă a naţiunii moldoveneşti, avînd o structură tipică oricărei limbi naţionale dezvoltate, adică dispunînd de un standard propriu literar şi scris, de o formă specifică a vorbirii literar-colocviale, în corelare cu formele cotidiene de vorbire şi cu graiurile ariei naţionale moldoveneşti.