ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Honda Civic GX: eroul nereclamat al frontului verde



Honda Civic GX: eroul nereclamat al frontului verde


În timp ce primele pagini ale tuturor ziarelor au fost umplute cu vehiculele electrice şi hibride, Honda  calm şi invizibil a promovat pe piaţă modelul Civic pe gaze. Aceste maşini şi-au adus aportul în reducerea emisiilor de dioxid de carbon, începând cu anul 1998. În ceea ce priveşte linia Civic 2012, versiuni pe gaze, probabil, vor fi lăsate, de asemenea, fără atenţie cuvenită, pentru că mulţi oameni nu ştiu că gazele naturale pot fi folosite nu numai drept combustibil pentru încălzirea caselor, ci şi ca carburanţi auto.

De asemenea, putem presupune cu siguranţă că o persoană obişnuită din stradă nu ştie că un galon de gaze este de 2-3 ori mai ieftin, decât un galon de benzina, iar utilizarea lui reduce emisiile de dioxid de carbon cu 30% comparativ cu aceeaşi benzină.
În scopul de a familiariza mai bine lumea cu Honda Civic pe gaze, a fost efectuat un test drive, care a inclus o plimbare prin oraş, pe autostradă, precum şi pe drumurile şerpuite muntoase. În afară de gaze naturale în calitate de combustibil şi iconiţa GNL pe partea din spate, exteriorul şi interiorul maşinii se aseamănă cu modelul Civic EX-L CNET de la aceeaşi Honda.

După tragerea manetei de transmisie automată în jos, maşina începe să avanseze. Acest lucru înseamnă că gazele naturale au început să se mute din rezervor printr-un compresor şi un set special de injectoare în direcţia motorului de 1,8 litri, cu patru cilindri. Faptul că au fost gazele naturale, ci nu, benzina, a schimbat foarte puţin lucrurile. Având în vedere că densitatea gazelor naturale este mai mică, decât densitatea benzinei, gazele naturale produc mai puţină energie. Civic pe gaze produce o putere de 110 CP, care este puţin mai mică, decât 140 CP la omologul său pe benzină.

Honda Civic GX: eroul nereclamat al frontului verdeAceastă reducere a puterii a fost invizibilă în timpul conducerii în limita oraşului. Puteţi porni la o lumină roşie la fel de repede, iconiţe GNL ca şi la vehicule pe benzină, mergeau înainte. La o călătorie în suburbie  Civic pe gaze accelera cu moderaţie, deşi, în intervalul de la 0 până la 60 de mile pe oră ar putea fi observat un decalaj de o secundă în comparaţie cu echivalentul pe benzină.

Mersul revers la Civic pe gaze, comparativ cu cel pe benzină, a fost mai bun, probabil, acest lucru este asociat cu o densitate mai mică a combustibililor, care determină reducerea vigorii a unei reacţii chimice în timpul combustiei în cilindri.

Când a ajuns la autostrada, Civic pe  gaze  a păstrat cu uşurinţă viteza de 60 de mile pe oră, iar la ascensiuni  - 40 de mile pe oră, ce este în concordanţă cu exponenţii la fratele pe benzină. Deci, putem concluziona că Civic pe gaze, deşi diferă uşor după parametrii tehnice, dar această diferenţă nu este foarte importantă. Cu toate acestea, este puţin probabil ca această maşină va fi populară peste tot.

Honda Civic GX: eroul nereclamat al frontului verdeHel Snyder, un reprezentant al industriei gazelor, spune că la nivelul actual de consum, Statele Unite au rezerve de gaze naturale pentru 120 de ani înainte. Aceasta înseamnă că nu este nevoie să se importe gazele naturale, de aceea  preţurile la gaze în SUA sunt destul de joase. Industria gazelor, de asemenea, produce mari cantităţi de biogaz, care, cu egal succes poate fi folosit drept combustibil auto.

În ciuda tuturor acestor fapte, gazele naturale în calitate de carburanţi în SUA nu sunt foarte populare. Există foarte puţine staţii de alimentare cu gaze naturale. Cele mai multe dintre ele sunt în California - 247 de staţii, locul al doilea ocupă New York, în care sunt 101 de astfel de staţii. Dar în jumătate din state numărul staţiilor de gaze este insignifiant,  în unele ele nu există deloc. Această situaţie reduce, în mod semnificativ, cererea pentru maşini pe gaze, deoarece una din cerinţele principale pentru vehicul este accesul liber la combustibil.

Astfel, Civic pe gaze demonstrează avantajele incontestabile pentru consumatori sub formă de emisii reduse de carbon şi reducerea costurilor pentru combustibil. Dar situaţia actuală în afaceri de combustibil în SUA creează inconveniente semnificative pentru proprietarii maşinilor pe gaze, deoarece acestea pot fi alimentate nu în toate regiunile.

 

 

Sursa: facepla.net

ABONAȚI-VĂ
Luni, 28 noiembrie 2011 15:30
Vizualizări: 1951

Citiţi de asemenea

Haideți să ne amintim programa școlară, să zicem, de literatură. Și să începem, de exemplu, cu clasicii. Ce studiem la ș...
174
La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
273
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
408
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
462