MOLDOVENII.MD

Insula biodiversităţii în Inima Borneo

Trei ani de cercetări ştiinţifice, efectuate în cadrul unui proiect comun între WWF(Fondul Mondial de Ocrotire a Naturii)  şi guvernele din Indonezia, Malaezia şi Brunei, au condus la descoperirea a 123 de specii noi în rezervaţiile naturale din regiunile centrale ale insulei Borneo.

În ianuarie 2007, oficialii din cele trei ţări, Indonezia, Malaezia şi Brunei, au semnat un acord prin care 220,000 km2   în regiunile centrale ale insulei Borneo (Kalimantan) au primit statutul de arie ecologică protejată. În această regiune muntoasă sunt răspândite pădurile ecuatoriale, care au adăpostit contingentul unic de specii rare.

Inima Borneo (Heart of Borneo) - plămânii Pământului: pădurile ecuatoriale sunt cei mai productivi generatori de oxigen natural de pe planetă.

Borneo este  a treia insulă cea mai mare din lume, după Groenlanda gigantică, îmbrăcată în gheaţă, şi vecinul de răsărit din arhipelagul Malay, Noua Guinee. Dacă teritoriul, pe care funcţionează Programul "Inima Borneo", lansat de WWF, ar putea fi trecut pe lista de rating dintre cele mai mari insule din lume, ar ocupa locul 8 de cinste, exact între Honshu, cea mai mare insulă japoneză, şi Marea Britanie.

Cum a apărut ideea de a oferi acestei regiuni un statut special ecologic? Până nu demult Inima Borneo a fost protejată de influenţa nefastă a civilizaţiei printr modul cel mai sigur din cele cunoscute naturii - distanţarea de la oameni. Cu toate acestea, exploatarea forestieră ilegală şi extinderea terenurilor agricole au început încet cu încet să scoată din funcţiune aceşti "muşchi cardiaci" ai insulei, care îşi pierdeau tonusul muscular cardiac obişnuit. Şi iată că la sfârşitul primului deceniu al secolului  XIX cele trei guverne au acceptat, în final, argumentele  ecologiştilor  şi  s-au alăturat eforturilor acestora pentru conservarea colecţiei de floră şi faună, adunată de natura.

Într-un comunicat de presă official al WWF, lansat la sfârşitul lunii aprilie anului curent, a fost tras bilanţul a trei ani, privind marile descoperiri biologice efectuate de către oamenii de ştiinţă din întreaga lume. Ca rezultat, lista animalelor şi plantelor a fost completată exact cu 123 de specii noi (inclusiv 67 de specii de plante, 29 de nevertebrate, 17 specii de peşti, cinci specii de reptile şi amfibieni). Conducătorul proiectului "Inima Borneo", Adam Tomasek, a caracterizat ritmul cercetărilor în felul următor: "Trei ani de muncă au dus la descoperirea a 41 de specii noi in fiecare an, sau 3 specii în fiecare lună, adică o nouă specie la fiecare 10 zile.

Fiecare specie este unică şi permite să dăm o privire proaspătă la ingeniozitatea interminabilă a Mamei Natură. În plus, localizarea geografică a afectat calitatea biomasei din Borneo, după cum se ştie,  pe insule  evoluţia decurge separat de mainstream continental, când speciile sunt răspândite mai mult sau mai puţin în mod egal pe suprafaţa continentului. În acest sens, speciile, descoperite pe Borneo pur şi simplu nu au putut dezamăgi pionierii biologiei.

Astfel, după încheierea expediţiei, titlul de cea mai lungă insectă de pe planetă, a căpătat Phobaeticus Chan (Phobaeticus chani), numită după omul de ştiinţă care a dat unul dintre exemplarele aceastei specii Muzeului de Istorie Naturală din Londra (Natural Hstory Muzeum). Cu membrele întinse, lungimea înregistrată de Phobaeticus ajunge la 56,7 cm, deşi este posibil că există reprezentanţii mai mari  ai acestei specii cunoscute de om a cărei populaţia numără în total doar trei (!) exemplare. Titularul noului record locuieşte în straturile superioare ale pădurii ecuatoriale, ceea ce face monitorizarea lui foarte dificilă.

Pe postament din lemn - Chani Phobaeticus, titularul primului loc printre insecte în categoria "dimensiune".

În zonele muntoase (altitudinea de 1.900 de metri deasupra nivelului mării şi mai sus) populează coada Bosaje (Ibycus rachelae). Cu o lungime a corpului de aproximativ patru centimetri, coada acestui nevertebrat, cu care el se înfăşoară în momentele de repaus, de trei ori mai lungă decât capul. Când începe sezonul de împerechere, acest nevertebrat, face uz de aşa-numite “lance de dragoste”  din carbonat de calciu (cunoscut muritorului de rând ca cretă şcolară), baionete miniaturale, intrând în corpul femelei, injectează hormoni, care, după opinia savanţilor, măreşte posibilitatea procreară. Pentru această tactică de reproducere în cercurile biologice coada Bosaje a fost  poreclită Ninja.

În timpul sezonului de imperechere, acest nevertebrat lansează cu plăcere "stele din cretă" în femele ce se apropie de el.

 
Revenind acasă, în Olanda, unul dintre participanţii expediţiei Hernot Vogel a auzit un apel telefonic. Apelantul s-a prezentat ca Kopshtayn Peter, fiul unui medic austriac şi herpetologist Felix Kopshtayn. Peter, având vârsta de 82 de ani, a exprimat recunoştinţa pentru onoarea făcută tatălui său, pe care l-a pierdut când era mic. Câteva săptămâni înainte de apel Vogel cu partenerul său, Johan van Rooyenom, a înregistrat un nou tip de şarpe, care părea să fie o întruchipare rece a stihiei de foc. Uitându-vă mai aproape, nu este greu de înţeles pe ce se bazează o astfel de comparaţie. Capul de reptile de 1,5 de metri a fost încoronat cu o pată de culoare galben-portocaliu aprins. Apoi, culoarea se transformă în albastru, ca o flacără de gaz, şi vin zonele verzi ale spectrului, pînă când corpul nu se termină cu o coadă maro aprins. Anume această pasăre măiastră fără aripi duetul cercetătorilor olandezi a numit sarpele cu spatele bronz Kopshtayn (Dendrelaphis kopsteini). Şarpele demonstrează gluga lui portocaliu cu eticheta "ameninţarea potenţială" oricărei fiinţe, care apare pe radarul lui.

Mişcarea de-a lungul junglei ecuatoriale a acestui şarpe, luminos ca focul, cu spatele bronz, Kopshtayn, nu duce la incendii de pădure.

Au fost descoperite peste o sută de specii noi. La finalizarea proiectului, biologii au aflat, de asemenea, o mulţime de lucruri interesante despre anatomia reprezentanţilor deja cunoscute ale florei şi faunei locale. Şi aici, pe cercetătorii, entuziasmaţi de pionierat, aşteptau nu numai descoperiri, dar şi pierderi. De exemplu, o broască din Borneo, cu capul plat, deja cunoscută oamenilor de ştiinţă, (Barbourula kalimantanensis), în urma cercetărilor mai detaliate s-a dovedit că a pierdut plămânii. S-a aflat, că procesul respirator la această amfibie de o lungine de 7 cm se realizează în întregime prin piele. Locul pulmonar este ocupat de alte organe, de aceea specia se caracterizează prin forma aplatisantă, turtită a corpului (suprafaţa corpului trebuie să respire), care permite, de asemenea, o manevrabilitate mai mare în apele curgătoare ale pădurilor ecuatoriale din Borneo.

Privirea broaştei (Flatheads) reflectă cu exactitate sentimentele ei pentru biologii meticuloşi, care au lăsat amfibia nevinovată fără plămâni.

Aflând despre existenţa unui bestiar unic, în inima verde din Borneo, omenirea îşi asumă   responsabilitatea de a păstra acest bioportfolio colectat şi de a salva aproape total speciile unice şi puţin cunoscute. "Raportul nostru, - a menţionat Adam Tomasek, - ar trebui nu numai să atragă atenţia la animale şi plante uimitoare, dar, să sublinieze din nou necesitatea organizării unor măsuri, care vizează conservarea diversităţii biologice din regiune.

Insula nu a fost investigată complet, aşa că, după spusele conducătorului de proiect, biologii au de învăţat multe lucruri noi despre lumea animală. "Dacă vom putea păstra pentru generaţiile următoare această pădure unică, viitoarele generaţii de cercetători nu vor fi lăsate fără descoperiri biologice!" – a rezumat dumnealui.

Sursa