Luxul este abilitatea de a merge către propriile obiective
Luxul nu înseamnă chiloți, rujuri, restaurante sau tocuri înalte. Adevăratul lux înseamnă să trăiești așa cum îți este comod. În chiloți comozi. În pantofi comozi. Cu rujul care îți place, sau fără ruj deloc. Să mănânci ce îți place, să te împrietenești cu cine te simți bine, să fii împreună din dragoste, nu din obligație.
Să înveți să renunți la lucrurile inutile. La ceea ce și-a pierdut utilitatea. S-a uzat. Și să prețuiești ceea ce îți place. Fetița de 5 ani a prietenei mele merge toată viața ei mică în vizită doar cu propria ei lingură. Își permite luxul de a mânca cu lingura care îi place. Mama ei se simte foarte stânjenită, încearcă de fiecare dată să se justifice. Iar eu am început să-mi iau tacâmurile și farfuriile proprii la picnicuri, pentru că nu-mi place să mănânc din plastic. Și nu-mi pasă ce cred ceilalți despre asta.
Viața luxoasă nu înseamnă „pentru că meriți asta”. Este despre faptul că acel lucru te merită pe tine. Cănuța dăruită de sora ta. Tricoul tatălui în care adormi atât de confortabil. Plăcinta după rețeta mamei. Sărutul persoanei iubite. Cărți interesante. Filme bune. Acele melodii. Lenjeria de pat proaspătă. Un apartament curat. Viața pe care ai ales-o tu.
Și, în plus, viața luxoasă înseamnă să nu te autodistrugi când ceva nu merge bine. Dresurile se pot rupe. Aluatul poate să nu crească. Prietenii pot să nu vrea să vadă filmul tău preferat. Persoana iubită poate pleca. S-ar putea să nu obții o promovare la locul de muncă. Orice se poate întâmpla. Dacă nu-ți iese ceva, asta nu îți diminuează valoarea. Înseamnă doar că, momentan, lucrurile nu merg așa cum vrei tu.
Viața luxoasă înseamnă să ai posibilitatea de a alege. Să cârpești dresurile rupte sau să cumperi unele noi. Să arunci plăcinta și să comanzi sushi sau să încerci să faci plăcinta din nou. Să vezi filmul singur sau să mergi cu prietenii la cafenea. Să renunți sau să lupți. Să cauți un nou loc de muncă sau să-ți reevaluezi obiectivele la cel vechi.
Viața luxoasă înseamnă să trăiești după propriile reguli. Să mergi către propriile tale obiective. Să nu cauți justificări. Să nu fii comod. Să nu te scuzi pentru alegerile tale, pentru visurile tale, pentru interesele tale. Să spui: „Așa nu se poate cu mine”. Și să spui: „Eu pot asta”.
Elena Pasternak
159