ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Marca «Fără OMG». Oare putem avea încredere în aceste informaţii?



Marca "Fără OMG". Oare putem avea încredere în aceste informaţii?


În primul rând, pentru a investiga produsul la prezenţa mutanţilor, este necesară testarea fiecărui lot de mărfuri. De exemplu, la fabricarea cârnaţilor din lotul nr. 3 ar putea fi folosită soia modificată, iar  din lotul nr.4 – nu.  Însă această  satisfacţie de a cunoaşte adevărul nu este una ieftină: testul unei specii de produse costă aproximativ 400 de grivne.

În al doilea rând, în Ucraina, o astfel de testare la această etapă, este practic imposibilă, din punct de vedere tehnic. Potrivit profesorului asociat de la Catedra de Biochimie şi Ecologie a proceselor agroalimentare din  cadrul Universităţii Naţionale de Tehnologii Alimentare, candidatul în ştiinţe biologice, Alexei Sâtnik, pentru a asigura calitatea necesară a testărilor în scopul marcajului permanent al produselor, ţara are nevoie de, cel puţin, o duzină de laboratoare alimentare mari. Iar acum funcţionează doar patru.

Şi în al treilea rând, după cum ne-a relatat şeful Centrului Cercetărilor Ştiinţifice pentru testarea produselor "Ukrmetrteststandart", Vladimir Semenovici,- în Ucraina conţinutul OMG în produsele alimentare nu este normalizat. De exemplu,Uniunea Europeană, de mult timp marchează alimentele modificate genetic: dacă cantitatea OMG în produs nu depăşeşte 0,9%, producătorul poate să nu-l marcheze. Se consideră că această concentraţie ar putea fi una ocazională. Dacă e mai mult, producătorul este dator să o facă, pentru că acest număr deja se referă la tehnologia procesului de producţie.

Luând în considerare toate informaţiile de mai sus, devine neclar, de unde a apărut logo-ul  „Fără  OMG”, şi acum, dragii mei, trageţi singuri concluzii: să aveţi încredere în marca sau nu.

Apropo, dacă vrei să aflaţi, dacă în alimentele preferate de dvs. sunt OMG, puteţi să le testaţi pe propria cheltuială. Pentru a face acest lucru, procuraţi nu mai puţin de 300gr de produs (fiţi atenţi ca produsul să fie din acelaşi lot), luaţi banii (aproximativ 400 de grivne) şi adresaţi-vă la un laborator  unde se fac astfel de teste. La Kiev, sunt "Ukrmetrteststandart" şi laborator pentru calitatea agrară şi  siguranţa produselor agroindustriale. Dacă cineva se va decide să efectueze acest experiment, împărtăşiţi rezultatele!

 

 

Sursa: samozdraw.com.ua

ABONAȚI-VĂ
Joi, 15 septembrie 2011 17:01
Vizualizări: 3689

Citiţi de asemenea

Haideți să ne amintim programa școlară, să zicem, de literatură. Și să începem, de exemplu, cu clasicii. Ce studiem la ș...
143
La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
253
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
381
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
453