„Moldova în regat s-a lărgit…”

„Moldova în regat s-a lărgit…”

Situaţia etnică din prima jumătate a secolului al XIV-lea de la nordul spaţiului Carpato-Nistrean se înscrie, în linii mari, în „periodizarea tipologică a istoriei etnice". Pînă la luptele împotriva deselor încercări armate ale ungurilor de a-şi restabili dominaţia, trăitorii din ţinuturile est-carpatice, volohii nimic n-au săvîrşit cu puteri comune. Spaţiul Carpato-Nistrean încă nu avea o denumire comună, generală însuşită.

Numai după ce voievodul voloh Bogdan (1359-1365) a chemat în ajutor toate celelalte cnezate, voievodate est-carpaticc, numai după ce s-au unit şi au ieşit la luptă împotriva vrăjmaşului comun, numai după aceea cnezatele, voievodatele, locuitorii lor, unul după altul, în urma contactelor reciproce, a conştientizării destinului comun, au început să se numească în majoritate moldoveni, iar teritoriul comun — Moldova, deşi paralel cu această denumire, o habă de vreme s-a folosit şi numele Volohia.

Documentul oficial din 2 februarie 1365, prin care regele Ungariei recunoştea eşecul politicii de a-şi supune Moldova, deplîngea soarta supusului său, a voievodului Balc din voievodatul est-carpatic, semnifică, pe de o parte, biruinţa definitivă a voievodului moldovan Bogdan, pe de altă parte, adevereşte existenţa Statului de sine stătător — Moldova.

Prin acest act regele Ungariei recunoştea de facto şi de iure o realitate istorică de o însemnătate crucială pentru Moldova: falimentul politicii expansioniste maghiare la răsărit de Carpaţi, biruinţa moldovenilor în luptele pentru suveranitatea statală.

Statul Moldovenesc în acea perioadă se numea oficial Ţara Moldovei, Terra Moldaviae (latineşte), Земля Молдавская (slavoneşte). Teritoriul său la început — bazinurile rîurilor Bistriţa, Moldova, Suceava — întrunea populaţia care alcătuia nucleul poporului moldovenesc. Ulterior acest nucleu etnic va juca rolul principal la unirea într-o comunitate integră a altor ţinuturi Carpato-Nistrene, la consolidarea poporului moldovenesc pe contul populaţiei moldovenești și reprezentanții altor etnii din diferite colţuri ale ţării. Anume în acest proces multilateral s-a manifestat însemnătatea politică a grupului etnic dat în calitate de componentă dominantă în cadrul statului în devenire.

În capitolul XLIX „Quomodo Moldavia, quae prius deserta fuit novum incolatum receperit” al cronicii sale I. Kukullo — a generalizat rezultatele lamentabile ale eforturilor armate ale coroanei maghiare pentru a supune Moldova, care s-a transformat în stat: „crescînd numărul mare al volohilor, Moldova în regat s-a lărgit”.