MOLDOVENII.MD

Originea vulcanilor noroioși

Cunoscuți în literatura internațională de specialitate sub denumirea de ”mud vulcanoes”,  vulcanii noroioși sunt de fapt manifestări ale unor gaze naturale, care străbat un sol argilos îmbinat cu apă din pânza freatică, provenind de la adâncimi de peste 3000 m. După cum bine știți, aceștia cuprind cele două rezervații Pâclele Mari și Pâclele Mici, situate în județul Buzău, între localitățile Berca și Arbănași (Foto 1).

Din punct de vedere geomorfologic, vulcanii noroioși fac parte din depresiunea Berca, sculptată în axul anticlinal dintre Berca și Arbănași, formând două inversiuni de relief și o butonieră tipică pe anticlinal. Cuta anticlinală are o lungime de aprx. 18 Km și este dezvoltată pe direcție NNE-SSW.

Dacă privim mai cu atenție formele de relief din complexul vulcanilor noroioși, fără a ne lăsa furați de sălbăticia și, poate, unicitatea peisajului, ce pare a fi copia vie a satelitului nostru natural, vom observa destul de multe particularități geomorfologice. ”Aria vulcanică” este înconjurată de dealuri, cu care liniile curbe de racord pot fi din loc în loc foarte abrupte. Deși descriu un profil transversal convex, evidența ne va înșela de data aceasta, întrucât aceștia așa-ziși vulcani nu sunt altceva decât manifestări locale, datorită geologiei specifice, ale unei inversiuni de relief. Spre exemplu, baza anticlinalului, orientată vest – est, este reprezentată de cele mai mari înălțimi pe aceste direcții, ce bordează vulcanii, în timp ce pantele înălțimilor înconjurătoare formează liniile celor două cueste orientate una cu fața spre cealaltă (Foto 2).

Numele acestor complexe ”vulcanice” le este conferit prin prisma culorii noroiului emanat de acestea, asemănătoare pâclei. Tot cu argumente geologice este explicată și componența floristică a complexului, acesta reprezentând o imagine ”ca la carte” a stepei, deși din punct de vedere altitudinal și chiar longitudinal ar trebui să ne aflăm în zona silvo-stepei. Evidența este dată de câmpurile roșii ce conduc vizitatorul în incinta complexului, culoare ce aparține speciei de stepă, Nitraria schoberi, o plantă provenită din stepele Asiei Centrale, adaptată condițiilor locale de salinitate crescută. De altfel, această specie are cea mai vestică localizare din lume, pe teritoriul țării noastre.

Vulcanii noroioși au fost studiați de mai bine de un secol și au stârnit de-a lungul timpului interesul oamenior de știință, datorită conexiunii lor cu câmpurile de petrol localizate tot în această zonă. Aceștia se disting radical de vulcanii obișnuiți, față de care prezintă asemănări doar în ceea ce privește morfologia lor. Mai precis, în timp ce vulcanii propriu-ziși sunt produse ale activității magmatice de la zeci sau sute de km adâncime (cu înălțimi de mii de sute sau mii de metri, produse post-vulcanice de o cu totul altă alcătuire), vulcanii noroioși au origine tectonică, formându-se ca rezultat al unor erupții de dimensiuni mult mai mici de gaze înmagazinate în roci de diferite adâncimi, dar care nu depășesc câteva mii de metri. Gazele, mai departe, preiau în drumul lor spre suprafață apa dulce sau sărată, care înmoaie rocile atinse, aducându-le sub formă de nămol, de-a lungul liniilor tectonice de minimă rezistență. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul de la suprafață este rece, deoarece provine din straturile de argilă. O altă diferență majoră între vulcanii propriu-ziși și vulcanii noroioși este temperatura produselor vulcanice, deoarece aceștia din urmă se formează sub influența unor temperaturi normale, aproximativ egale cu cele ale mediului înconjurător, în timp ce vulcanii propriu-ziși iau naștere prin răcirea și întărirea lavei aflate la sute sau mii de grade Celsius.

Cele două complexe ale vulcanilor noroioși nu sunt, totuși, atât de asemănătoare. Vulcanii de la Pâclele Mici  (Foto 3) au forme mai atenuate, cu câteva conuri separate, cu pante domoale, sunt mai puțin spectaculoși și mai tineri.

Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari (Foto 4 și 5) prezintă microforme de relief vulcanic mult mai bine evidențiate, cu un singur vulcan central și câteva conuri secundare pe flancuri, precum și un platou larg la bază și forme torențiale pe pante, reprezentate de barrancos (văiugi sau ravene rezultate în urma eroziunii materialului acumulat pe flancurile vulcanului, prin scurgere divergentă) și de planeze (interfluvii în pantă, ce bordează barrancos-urile și sunt mai late decât acestea).

Sursa