MOLDOVENII.MD

Primăvara în așezarea ecologică Sceastlivoe. Sau cum visele devin realitate

Primăvara a venit la noi în februarie, veselă, jucăușă. Iar acest „cîntec” de primăvară în așezarea noastră îl întîmpină pentru prima dată un cal de rasa Oriol, pe nume Poсahontas. Acesta a devenit punctul de atracție al așezării noastre și a adus culoare în viața tuturor. Iar locuitorii din Sceastlivoe își leagă multe speranțe, planuri și perspective de acest animal nobil. Fericitul proprietar al acestui trăpaș, Vladislav Sanduleac, a trecut cu brio testul iernii, iar noi vom relata despre experiența de procurare și întreținere a calului pentru cei care însă mai stau pe gînduri.

Apropo, singura fermă de reproducere a cailor din Moldova „At-Prolin”, amplasată lângă Ceadîr-Lunga și care se ocupă cu reproducerea cailor de rasa Oriol, vinde un mînz de 5-7 luni cu aproximativ 5 mii de lei, iar de un an – cu 8-10 mii de lei. Un cal de doi ani, crescut aici costă 12-15 mii de lei. Trăpașul de Oriol este un cal universal. El poate fi folosit atît pentru călărie și competiții sportive, cît și la căruță. Ferma „At-Prolin” se ocupă cu selecția și creșterea cailor de rasă. Pentru a obține caii de astăzi, directorul fermei Constantin Cheleș a avut nevoie de zeci de ani. Căluțul nostru Poсahontas, este originară anume de acolo, de aceea am și menționat întreprinderea de unde poate fi dobîndit animalul dorit. În total, la fermă sunt 56 de trăpași de rasa Oriol.

Interviu cu proprietarul trăpașului de Oriol Poсahontas din așezarea Sceastlivoe

Prezentați-vă, vă rog.

- Sunt Vladislav Sanduleac. Activitatea mea preferată este cîntecul de autor. Din copilărie am preluat îndeletnicirea tradițională din familia mea – apicultura.

Cum ai decis să-ți cumperi un cal? Cum ți-a venit această decizie?

-Eu am visat să am un cal, probabil, din copilărie. Însă în ultima jumătate de ani, eu am început să mă gîndesc serios la achiziționarea unui cal. În primul rînd, am avut nevoie de un mijloc de transport în locul unde stau – așezarea Sceastlivoe. Deoarece acest loc se află în mijlocul Codrilor, mașina mea Volkswagen se putea deplasa doar vara, parțial primăvara și toamna. Atunci eu am decis că o schimb pe Niva. Însă s-a dovedit că nici aceasta nu poate străbate orcînd și oriunde. Mai mult, locul unde stau se află pe vîrful unui deal, de pe care se deschide o priveliște minunate a Codrilor. Cînd mă duc la mare, știu că marea e imensă, nelimitată. La fel de nețărmuriți sunt și Codrii noștri.

Mă gîndeam tot mai des la un cal, vorbeam despre aceasta cu prietenii mei, priveam filmulețe pe interne. Odată m-a sunat prietenul meu Valeriu și mi-a spus că există o posibilitate de a cumpăra un cal de rasa Orlov. A fost o veste neașteptată. Pe de o parte, m-am bucurat că visul meu se realizează, iar pe de alta, trebuia să iau o decizie responsabilă, care urma să-mi schimbe viața, cel puțin, în următorii 30 de ani (aproximativ atîta trăiesc caii).

Eu eram gata să aduc iapa în aceeași zi, cînd am văzut-o, atît de mult m-a fascinat această mînză cu frumusețea ei. Eu văzusem cai doar în sate, iar această iapă se deosebea de toate cele văzute pînă acum. Ea era mai înaltă, mai mare și mai impunătoare. S-a dovedit că cu caii e mult mai complicat decît cu cîinii și pisicile. Era noiembrie, iar pînă la răcirea timpului eu trebuia să-i construiesc un grajd, să aduc un camion de fîn, pentru toată iarna. Nu era atît de simplu, pentru că ploua, iar zilele erau scurte. Însă, în cele din urmă, cu ajutorul prietenilor, peste o lună Pokahontas s-a mutat în casă nouă, la noul ei stăpîn, adică la mine.

Ce descoperiri ai făcut, odată cu apariția Poсahontas?

- Calul nu e mașină. Dacă credeți că puteți sări pe el și să zburați imediat, așa ca în filme și că va face tot ce-i porunciți, atunci greșiți amarnic. Acesta e o ființă vie și foarte independentă. Iar pentru ca să vă asculte, sunt foarte multe procedee. Ceea ce știu acum e că trebuie să o privesc în ochi, să-i înțeleg dispoziția, să-i studiez caracterul și particularitățile comportamentului într-o situație sau alta.

Am început să o studiez. Am aflat că ea se temea de mine mai mult decît eu de ea. Închipuiți-vă, ea a venit la loc nou, are un stăpîn nou, nu știe ce să aștepte de la mine. Am observat că această schimbare în viața ei este un adevărat stres și eu trebuia să țin cont de asta. Așa că prima sarcină a fost să devin prietenul ei, să-i ofer posibilitatea de a avea încredere în mine și să nu-i fie frică.

Am început să o hrănesc din mînă, mă plimbam cît mai des și o netezeam, vorbeam cu ea. În fiecare zi ea trebuie curățată cu peria. În prima zi cînd am început să o curăț, ea era încordată. Acum regula principală este: să nu mă apropii de ea din spate, sub nici un pretext. Asta deoarece calul poate să-ți atingă o copită și să vezi stele verzi. Așa că în prima săptămînă, cît am curățit mînza am stat dintr-o parte, iar ea bătea cu copita cînd eu o atingeam. Însă în fiecare zi, ea îmi permitea să o ating mai mult și chiar îmi permitea să-i spăl burta și coada.

Care e diferența între a avea un cal și un cîine?

- Am mai spus că calul e un animal foarte independent. Dacă cîinele poate fi pus în lesă, atunci cu calul nu merge. Calul și mișcarea, libertatea și viteza sunt aproape sinonime. Odată, cînd în decembrie temperatura a coborît pînă la minus 20 de grade, am ținut-o Pe Pocahontas 3 zile în grajd. Însă cînd în a patra zi s-a încălzit și am scos-o la plimbare, ea a început să zburde, sărea în două picioare. Sincer, atunci abia am putut să o aduc înapoi în grajd. În ziua următoare, eu am scos-o și am legat-o cu un lanț lung, ca să poată zburda. Atunci am văzut cît de mult îi place mișcarea. Ea sărea, săpa zăpada cu copitele din față, se culca pe zăpadă, se întorcea pe spate și se culca, apoi se scula, se scutura de zăpadă și sărea din nou. Totul a durat aproape o oră, după care eu am putut să mă apropii de Pocahontas.

Ce te-a învățat Pocahontas?

- M-a învățat să fiu pe cont propriu, să contez doar pe mine și să văd mereu doar responsabilitatea mea. Știți, noi deseori învinuim alți oameni în eșecurile noastre. Ne înfuriem pe oamenii apropiați, pe soții, pe soți, pe copii. Deseori avem pretenții față de ei. Noi procedăm așa pentru că avem metode și posibilitatea de a face presiuni și de a manipula. Putem striga la soție, la copil, putem pune cîinele în lesă, sau să batem pisica. Însă pentru o ființă de 500 de kilograme e greu de găsit ac de cojoc. Dacă o închid pe o perioadă îndelungată în grajd, ea bate pereții cu copitele. E inutil să o cerți, iar să o bați în general e imposibil. Da, se teme de bici, dar încearcă să o atingi și vei primi în schimb o copită. Imaginați-vă în momentele grele, cînd ea nu are dispoziție sau e speriată, eu stau lîngă ea, o țin de frîu, ea se smuncește, sare și nu ascultă. Eu mă înfurii și îmi fac griji, stau încordat, simt cum haina e umedă de transpirație și tot ce pot face în acel moment este să o iubesc, să o mîngîi și să o liniștesc. Dacă m-aș comporta așa cu soția și copiii, atunci lumea în jurul meu ar fi diferită, cu sifguranță.

Ce cerințe îți înaintează Pocahontas?

-Ea are doar doi ani, e foarte tînără. În anii noștri ar însemna 10-14 ani. Putem spune că ea e încă adolescentă. De exemplu, se consideră că sistemul ei locomotor nu s-a format încă și de aceea ea nu poate fi călărită, pentru a nu-i deteriora șira spinării și oasele. Eu întotdeauna am crezut că toți caii sunt la el. Însă acum am înțeles că mînza mea e diferită de caii maturi. Posibil că atunci cînd va deveni mamă, caracterul ei se va schimba, însă acum e agitată. Uneori mă uit la ea și văd trăsăturile unui cățel, doar că de dimensiuni mai mari. Ea e mare, dar totodată, atît de mică.

Ce secrete mai are comportamentul ei? Sau deja știi totul despre ea și ai studiat toate obiceiurile ei?

- Eu, totuși, am procurat o șa și de cîteva ori am urcat în șa pentru ca ea să se obișnuiască cu șaua și cu călărețul. Odată mergeam călare prin glod, ea a lunecat și a coborît încet. Eu m-am dat la o parte și am lăsat-o să se ridice. Însă ea nici nu avea de gînd să se ridice și în schimb, s-a murdărit de glod binișor, inclusiv șaua. Ne-am întors acasă murdari. Altă dată, i-am pus șaua, dar nu am urcat. Ajungînd la drum, ea din nou s-a culcat pe spate în noroi. După o perioadă, am mers iarăși la plimbare, însă fără șa. Ajungînd la noroi, ea din nou a început să se bălăcească în glod. Așa și nu am mai înțeles, dacă ei îi place să se joace în noroi, sau e un fel de protest față de faptul că eu o scot la plimbare, în timp ce ea lunecă fără potcoave și îi vine greu să meargă.

Ce le-ai recomanda celor care doresc să-și procure un cal?

- începătorilor le-aș recomanda să cumpere anume o iapă, în nici un caz un cal, iar cel mai bine să ia un mînz și să-l educe de mic.

Am mai observat că dacă iapa aleargă bine, ea devine mai calmă și mai ascultătoare. Cînd era usca și o scoteam la plimbare cîte o oră, ea era foarte cooperantă. A început să-și arate caracterul doar atunci cînd a venit iarna, a căzut zăpada, apoi s-a făcut glod. Îi era greu să alerge fără potcoave și eu am încetat să o mai scot. Cum se va zvînta, eu voi relua antrenamentele, de aceea, unui proprietar începător i-aș recomanda să facă toate condițiile pentru cal, ca el să poată alerga singur pe parcursul zilei.

Cu ce te-a bucurat în ultima dată discipola ta?

- Cea mai mare bucurie a fost prima plimbare călare. Pocahontas e o iapă înaltă și cînd stai pe ea parcă plutești sau zbori deasupra pămîntului. E super! M-am simțit ca un copil, de bucurie și încîntare.

Povestește-ne ce planuri aveți împreună?

- Acum încă ne studiem unul pe altul și așteptăm primăvara pentru a începe încetișor să mergem în șa și să tragă căruța.

Ce folos îți aduce mînza ta acum?

- Ea încă îmi va fi de mare folos. Acum îmi oferă îngrășăminte de înaltă calitate. I-am făcut un așternut din paie și în fiecare zi scot paiele cu bălegar și aștern altele noi. Cu acest amestec fac mulcirea copacilor. Eu deja am pus îngrășăminte pe iarnă la rădăcinile a 15 copaci. În special, sunt nuci și copaci fructiferi: caiși, cireși, meri, gutui etc.

Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat?

- în general, visul meu este să construiesc o brișcă și o sanie pentru iarnă și o învăț să le ducă. Ar fi bine să ne plimbăm iarna cu sania. Acum am o căruțe simplă de lucru, cu ajutorul căreia voi învăța iapa să care greutăți.

Cum s-a schimbat viziunea ta asupra faptului de a avea un cal? Adică prin ce se deosebește de așteptările tale anterioare?

- Tot ce știam anterior despre cai e doar ceea ce am văzut în filme. Însă eu am înțeles că e cu totul altfel. Calul își arată caracterul, dar și se bucură în așa fel cum nu am văzut pînă acum nici în filme. E imposibil să redau acea legătură ce apare între om și cal. E o legătură pentru mulți ani înainte. Și această legătură nu ține de sentimente și emoții, ci de intenții. Calul parcă își citește gîndurile. Temerile și îngrijorările, inclusiv voința ta, încrederea. E un animal de turmă, care are nevoie de o herghelie și de un lider. Este tot ce caută mînza mea în mine. Și eu sunt nevoit să învăț multe lucruri pentru ca împreună să devenim o herghelie adevărată.

Notă: Rasa de cai Orlov este mîndria și faima Rusiei. E o rasă de cai cu capacitatea genetică de trap rapid. Creșterea unei asemenea rase a fost scopul contelui Alexei Orlov-Cesmenski (1737-1808), un ilustru militar și om de stat. În 1776, prin ordinul Ecaterinei II, contele Orlov-Cesmenski a primit 120 de mii de acri de pămînt în provincia Voronej, pentru merite deosebite față de țară. Anume pe aceste pămînturi a fost construită ferma de cai.

Combinația universală dintre calul nobil și sportiv și unui de tracțiune a fost realizat în premieră de Orlov în Rusia țaristă, care a creat o nouă rasă – trăpașul de Orlov. De atunci, în gospodăriile din Rusia a dispărut necesitatea de a ține cai de rase diferite ca destinație. Iar rasa Orlov s-a răspîndit în întreaga Rusie. Iar în sec. XIX – începutul sec. XX, trăpașii de Orlov erau foarte populari.

Valerii Catruc