MOLDOVENII.MD

Riscul ecologic şi calitatea vieţii

Riscul ecologic şi calitatea vieţii

Problema calităţii vieţii nu poate fi examinată separat de problemele ecologice comune în întreaga lume şi în Rusia, deoarece acestea sunt strâns legate nu numai prin deciziile economice, ci şi sociale şi politice. Prin urmare, indiferent de modelul (formal sau deductiv) construit pe baza interconexiunii „mediu - calitatea vieţii - sănătatea umană”, acesta ar fi denaturat grav de instabilitate la nivel naţional şi mondial, ecologic şi politic, de contradicţii între epuizarea resurselor energetice şi limitarea resurselor economice.

Situaţia socio-ecologică generală din lume este la limită. Acum în lume, 750 milioane de oameni suferă de foame, 1 225 milioane trăiesc în sărăcie. În ţările în curs de dezvoltare 95% din populaţie se nasc, trăiesc şi mor în sărăcie, rămânând deoparte de "roadele" progresului ştiinţific şi tehnologic, iar dreptul de a trăi într-un mediu ecologic curat, sănătos şi în condiţii de siguranţă este unul din cele mai importante drepturi ale omului.

În societatea modernă creşte nevoia de tehnologii avansate şi aprovizionare cu energie. Însă  numeroasele tehnologii noi, inclusiv energia nucleară, ocupând un loc important în îmbunătăţirea nivelului de trai în societatea modernă, în acelaşi timp generează riscul ecologic ridicat şi neobişnuit pentru sănătatea umană şi opoziţia socială şi politică. Ecologia devine un atu în jocul politic.

Astfel, orice analiză a calităţii vieţii presupune studiul stării mediului înconjurător. Este de remarcat faptul că protecţia şi dezvoltarea mediului înconjurător şi mediului social nu sunt doar o condiţie esenţială pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, dar şi componentul său major. Această interdependenţă a protecţiei şi dezvoltării mediului înconjurător şi a calităţii vieţii a devenit evidentă la începutul anilor 1960, atunci când termenul "calitatea vieţii" a fost pentru prima dată introdus în uz ştiinţific.

Mulţi ecologişti sociali menţionează că calitatea vieţii înseamnă raportul între un individ şi mediul natural şi social. Calitatea vieţii este adesea definită "ca o totalitate de relaţii care leagă individul, societatea şi mediul natural, astfel încât fiecare dintre aceste elemente are un caracter şi necesităţile specifice". Totodată, calitatea mai superioară a vieţii presupune existenţa atât a calităţii înalte a mediului înconjurător, cât şi un mediu social tolerant şi bine organizat.

Ce fel de indicatori de calitate a vieţii ar trebui să fie incluşi în listă din punct de vedere al mediului înconjurător? Sunt propuse următoarele componente constitutive: clima, condiţiile meteorologice, dezvoltarea districtului, prezenţa magazinelor cu un sortiment de mărfuri, înverzirea cartierelor, curăţenia străzilor, drumurile de acces, densitatea traficului rutier, nivelul de zgomot, accidente, puritatea (poluarea) aerului şi a bazinelor acvatice, securitatea şi asigurarea împotriva incendiilor, gradul de aglomerare al oamenilor la locul de reşedinţă, problemele sociale din cartier (alcoolism, copii prost crescuţi, droguri, etc.), relaţiile dintre grupuri de oameni (religioase , politice, etnice, rasiale, naţionale, de clasă), vecinii şi relaţiile cu ei, bunurile naturale pentru divertisment (plimbări pe jos, înot, pescuit), prezenţa cluburilor sportive şi celor pentru copii, terenurilor de joacă, bazinelor de înot, bisericilor, satisfacerea generală de mediul înconjurător.

Calitatea vieţii depinde în mare măsură de consumul produselor fabricate, iar nivelul de producţie este în mare măsură determinat de sănătatea la locul de lucru a populaţiei apte de muncă. Maladiile incurabile, incapacitatea de a lucra din cauza sănătăţii şubrede cresc costul producţiei, care, la rândul său, duce la o limită de cheltuieli pentru eliminarea deşeurilor şi îmbunătăţirea ecologiei. Această limită afectează starea de sănătate a populaţiei, inclusiv cea profesională.

Unul din indicatori ai calităţii vieţii este nivelul de consumul de energie pe cap de locuitor. Însă, generarea energiei, în special, la centrale electrice termice şi centrale hidroelectrice duce la poluarea gravă a mediului înconjurător. Un rol considerabil joacă şi staţiunile atomice, precum şi întregul ciclu al combustibilului nuclear. Potrivit experţilor, în secolul XX, a crescut, în special, consumul  materialelor sintetice şi celor din metal în comparaţie cu produsele naturale şi această creştere a continuat până în 2000 şi dincolo. Producţia lor în modul cel mai  grav poluează mediul înconjurător şi necesită o cantitate enormă de energie. Numai un oraş cu o populaţie de 1 milion de oameni consumă zilnic 1,8 milioane de tone de cărbune sau de 7,7  mii de barili de petrol, sau 125 tone de gaze naturale. Astfel, consumul este unul din elementele calităţii vieţii.

În strânsă legătură cu deteriorarea sferei ecologice şi, prin urmare, starea de sănătate a populaţiei este rezistenţa la radiaţii ionizante, care ar trebui să fie analizată sub aspectul ecologic legat de alţi factori de mediu. Studiile au arătat că cei mai importanţi sunt factorii chimici de origine antropică (inclusiv droguri), fumatul, dieta, radiaţii UV, infecţii virale. Nu pot fi excluse efectele radiaţiilor electromagnetice (EMR) ca un promotor de gamă variată de radiosensibilitate.

Riscul ecologic include şi probabilitatea apariţiei la o persoană sau la urmaşii săi a unui efect advers în urma expunerii la pericolele ecologice. Mediul artificial reprezintă cel mai mare risc pentru om.

La conferinţa reprezentativă la nivel naţional cu genericul "Evaluarea şi gestionarea riscurilor naturale” care a  avut loc la Moscova,  pe 26-28.09.2000, a fost recomandat să se aplice următoarea clasificare şi trei definiţii principale ale riscurilor:

1) pericolul natural - procesul, proprietatea, sau starea anumitor părţi din litosferă, hidrosferă, atmosferă sau spaţiul cosmic, care reprezintă o ameninţare pentru oameni, obiecte economice şi mediul înconjurător;
2) riscul natural - măsura probabilă a unui pericol natural corespunzător (o totalitate de pericole), stabilită pentru un anumit obiect în formă de pierderi potenţiale într-o anumită perioadă de timp;
3) vulnerabilitatea - o proprietate a unui obiect material de a pierde capacitatea de a îndeplini funcţiile sale naturale sau definite în dependenţă de impactul procesului periculos..

1. Riscul, inclusiv cel ecologic, este aproape inevitabil în viaţa omului (societăţii). În acest sens, o importantă problemă de caracter medical şi psihologic este atenuarea consecinţelor riscului somatic, de radiaţie, chimic, electromagnetic şi alte tipuri de riscuri prin îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea percepţiei inadecvate de către populaţie a unui risc tehnogen, inclusiv radioactiv.
2. Îmbunătăţirea nivelului de trai (calitatea vieţii) creează noi riscuri. În viitor, factorii progresului ştiinţific şi tehnologic pot influenţa omul, mult mai mult decât riscul radioactiv (chimic, informaţional, etc.).
3. Abordarea filosofică a problemei "calitatea vieţii - sănătatea - risc", ne permite s-o examinăm şi mai larg. Natura - omul - civilizaţie: contradicţii şi (sau) acord? Oare natura într-adevăr are nevoie de om, oare omul într-adevăr are nevoie de civilizaţie? Creând noi tehnologii (deplasându-se în sus pe scara civilizaţiei), omul epuizează resursele naturale şi degradează mediul înconjurător, creând pentru el o prosperitate temporară, îmbunătăţind calitatea vieţii. Omul, gândindu-se la ameliorarea vieţii lui, ar trebui să ştie că rezervele naturale şi resursele de energie nu sunt infinite. Aceasta este una din principalele contradicţii dintre om şi natură, natura şi civilizaţie. Acordul cu natura (mediul ecologic) poate fi realizat numai cu nevoile rezonabile.
4. Calitatea vieţii depinde de directiva ideologică şi religioasă a omului, sfera socială, societate şi stat. Sihastrul, în baza anumitor plante îşi satisface cerinţele minime, numai ca corpul lui să nu să se despartă de suflet. Religiile orientale indiane pot determina calitatea vieţii în modul diferit, decât societatea occidentală.

Autor: © 2004 B. Uşakov

Sursa: zelife.ru