Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează despre pericolul deşertificării

/ Vizionări: 3772

Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează despre pericolul deşertificării

 

Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează despre pericolul deşertificăriiServiciul Hidrometeorologic de Stat iniţiază un şir de măsuri în scopul motivării populaţiei de a întreprinde acţiuni, care ar contribui la minimalizarea pericolului deşertificării. Măsurile sînt dedicate Zilei Mondiale pentru Combaterea Deşertificării 2011. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, bilanţul humusului, considerat ,,fondul de aur” al R. Moldova, este profund deficitar, rezervele micşorându-se anual cu circa 1t/ha, elementele nutritive cu 180 – 200 kg/ha.

Reprezentanţii SHS desemnează necesitatea sensibilizării publicului şi ai factorilor de decizie în ceea ce priveşte riscul sporit al deşertificării, degradării terenurilor şi secetei pentru comunitatea internaţională. “Dacă fiecare dintre noi ar planta într-o zonă aridă cel puţin un copac, care ar rezista pe parcursul unui an, atunci, pînă la sfîrşitul anului, ar exista peste 2 miliarde de arbori, adică un copac pentru fiecare locuitor”, a menţionat secretarul executiv al Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind combaterea deşertificării, Luc Gnacadja.

Potrivit evaluării Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Ambiant, din cauza procesului de deşertificare, anual, peste 900 de milioane de oameni sînt supuşi influenţei negative a proceselor de deşertificare. Din cauza încălzirii globale a climei, devin din ce în ce mai frecvente şi mai intensive secetele care cuprind noi zone agricole. În Republica Moldova procesele de degradare a solurilor şi deşertificare sînt condiţionate atît de condiţiile naturale, cît şi de factorii antropici. În fiecare an suprafaţa terenurilor erodate creşte în medie cu 0,9%, pierderile anuale de sol fertil sînt estimate la 26 de milioane de tone, iar prejudiciul cauzat economiei naţionale este estimat la 3,1 miliarde de lei.

 

 

Sursa: noi.md

A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: file_get_contents(https://viza.md/md/latest.rss/6): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 403 Forbidden

Filename: rss-import/function.php

Line Number: 137