Sindromul bradului de Craciun
Daca e decembrie iar tu nu te poti opri din stranutat, tusesti si ai o stare generala de rau, vei fi tentat probabil sa crezi ca ai racit.
Totusi, daca simptomele au inceput sa apara imediat dupa ce ai adus bradul acasa, atunci nu e nevoie sa cauti „vinovatul“ prea departe, pentru ca suferi de sindromul bradului de Craciun. Ei bine, e adevarat: pomul impodobit pe care l-ai asteptat un an intreg e responsabil pentru disconfortul prin care treci.
Ce este sindromul bradului de Craciun?
Oamenii de stiinta au descoperit ca bradul de Craciun te poate imbolnavi si, ca atare, iti vin in ajutor cu explicatii si cu cateva sfaturi utile ca sa treci cu bine de sarbatori. Sunt multe sanse sa nu fi auzit pana acum de acest sindrom neobisnuit si sa nu stii ca esti vulnerabil la el. De aceea, primul lucru pe care trebuie sa-l afli este ca e vorba de o reactie alergica la sporii de mucegai care se gasesc in mod natural pe conifere si pe care ii aducem in casele noastre impreuna cu pomul de Craciun.
De aici si denumirea sindromului, care nu trebuie insa tratat cu lejeritate, pentru ca e o boala cat se poate de serioasa, care iti poate afecta sanatatea pe termen lung.
Simptomele sale pot fi severe si se fac resimtite in special la nivelul cailor respiratorii superioare – stranut, rinoree (curgerea nasului), ochi aposi, mancarimi in zona nasului, respiratie suieratoare sau pierderea respiratiei, congestia sinusurilor –, dar pot include si tuse, dureri in piept, insomnie sau stari de letargie. In unele cazuri, mai ales daca e tratat superficial, sindromul bradului de Craciun poate atrage dupa sine instalarea unor boli grave, ca de pilda bronsita sau pneumonia.
De unde apare mucegaiul?
Cercetatorii de la Upstate Medical University au dat peste acest sindrom dupa ce au observat ca numarul cazurilor de probleme respiratorii crestea in jurul datei de 25 decembrie. Astfel, ei au analizat bucati de scoarta si ace de la 28 de brazi, din specii diferite, pe care membrii echipei de specialisti ii aveau acasa, instalati in ghivece.
Investigatiile au scos la iveala ca mostrele contineau 53 de tipuri distincte de mucegai, dintre care 70% cu potential alergenic mare, ceea ce inseamna ca pot cauza simptomele amintite. Printre principalele tipuri de spori identificate se numara Aspergillus, Penicillium, Cladosporium si Alternaria.
Acest mucegai se gaseste in natura pe arbori, iar conditiile de caldura si umezeala (calorifere fierbinti, camere neaerisite, instalatii puternice de brad) din casa ii favorizeaza dezvoltarea si raspandirea, transformandu-ne locuintele in adevarate incubatoare. Asa se face ca, dupa ce bradul natural a stat in casa doua saptamani, numarul de spori din aer creste, de la 800 pe metru patrat (valorile de sub 1.000 sunt considerate normale), la 5.000.
Cine se poate imbolnavi?
Asa cum era de asteptat, vulnerabile la acest sindrom sunt persoanele predispuse la alergii si cele care sufera deja de astm. De altfel, simptomele provocate de sporii de mucegai sunt adesea confundate cu atacul de astm, motiv pentru care aceasta boala de sezon ramane necunoscuta suferinzilor. In cazul in care esti afectat de simptomele descrise mai sus, e recomandabil sa-ti petreci sarbatorile fara brad.
Pe de alta parte, daca tu si familia ta nu aveti probleme cu alergiile sau o sensibilitate la sporii de mucegai, va puteti bucura fara griji de bradul de Craciun, pentru ca acest sindrom nu va va stingheri.
Ce sa faci ca sa nu renunti la brad
Se poate insa ca ideea unui Craciun fara brad sa nu te incante prea mult, lucru deloc de mirare avand in vedere ca pomul impodobit sta in centrul tuturor traditiilor legate de aceasta sarbatoare. Din fericire, exista cateva lucruri pe care le poti face in aceasta privinta:
– Spala bine bradul inainte de a-l instala in casa – Nu e nevoie sa renunti cu totul la bradul natural atat timp cat limitezi numarul sporilor pe care ii aduci in casa. Pentru asta, e bine sa speli temeinic bradul afara, ajutandu-te de un furtun cu apa, si sa astepti sa se usuce inainte de a-l instala in sufragerie. Ai grija totusi sa nu-l lasi prea mult timp afara, pentru ca mucegaiul va incepe sa creasca din nou.
– Arunca bradul imediat dupa Craciun – Cum sporii de mucegai se acumuleaza cu cat bradul sta mai mult in casa, e bine sa nu il pastrezi prea mult timp in locuinta ta. Ca sa te feresti de probleme, e mai indicat sa-l arunci dupa cele trei zile de Craciun.
– Purifica aerul din casa – Instaleaza un purificator de aer in camera in care ai pus bradul, ca sa indeparteze alergenii din incapere.
– Ia un brad artificial – Chiar daca te vei lipsi de mirosul frumos de conifere, e mai intelept sa alegi un brad artificial in cazul in care te stii alergic. Totul e sa il impachetezi adecvat de fiecare data, ferit de praf si de mucegaiul din locuinte, iar simptomele neplacute te vor lasa in pace.
– Curata bine ornamentele si instalatia de brad – Sunt adevarati „magneti“ pentru sporii de mucegai, asa ca trebuie curatate cu raspundere de fiecare data cand sunt folosite si depozitate in containere de plastic usor de spalat, si nu in cutii de carton (un material care atrage, la randul lui, mucegaiul).
Sursa: moldovenii.md