Sudul Moldovei
Sudul Moldovei
Prutul de Jos este una din cele cinci rezervaţii ştiinţifice, situate pe teritoriul Republicii Moldova. Această rezervaţie se află în apropierea satul Slobozia Mare, raionul Vulcăneşti.
Întreg teritoriul situat la sud de Colina Moldovei este numit Moldova de Sud. El ocupă 20% din teritoriul Moldovei. Sudul Moldovei este mai puţin populat, aici locuiesc doar 465 de mii de oameni sau aproximativ 14% din locuitorii republicii, iar densitatea populaţiei este de 68 de persoane pe km pătrat. Populaţia majoritară o constituie moldovenii, cu toate acestea sînt mai multe raioane în care predomină găgăuzii şi bulgarii. Există de asemenea şi sate ucrainene. Acest lucru poate fi observat din denumirile localităţilor − Slobozia Mare, Leova, slave sînt − Ferapontevka, Mikhailovka şi turceşti − Beş-Alma, Beş-Gioz şi altele.
La sud de Codri în direcţia Dunării şi spre Marea Neagră înălţimile descresc, suprafaţa e tot mai plată, dispar pădurile, se simte influenţa climei mediteraneene − este mai cald, mai arid, iarna e mai blîndă. Temperatura medie anuală este de 9-10°, în luna iulie temperatura e de aproximativ 22°, suma temperaturilor active depăşeşte 3100°. Precipitaţii cad 400-480 mm, cea mai mare parte în perioada caldă în formă de ploi torenţiale. Vara aproape în fiecare an, se resimte deficitul de umiditate şi nu rare sînt secetele.
Podgoriile din apropierea oraşului Basarabeasca
Pe spaţiile cîndva vaste din sudul Moldovei predomina stepa de graminee şi păiuş cu amestec de plante caracteristice pentru cele din apropierea Mării Mediterane şi de lîngă Dunărea Medie (Panonia). Caracter de tranziţie a avut şi fauna. Combinaţia specifică a elementelor din Europa de Est şi Balcani s-a păstrat în învelişul terestru: cernoziomuri obişnuite, cernoziomuri similare cu cele din stepele Ucrainei şi Caucazul de Nord, dar şi soluri compacte negre din vecinătate – aşa precum pămînturile lutoase negre din Bulgaria şi Iugoslavia, dar şi cu soluri brune de pădure uscată, ca cele din apropierea Mării Mediterane. Această interacţiune dintre influenţele vestice şi cele estice nu au fost identice în diferite părţi ale Moldovei de Sud. Din părţile mai ridicate de nord şi de sud ale Codrilor şi ale Colinei Tigheci au pătruns din nord şi din Dobrogea reprezentanţi ai vegetaţiei lemnoase. Ca rezultat, s-a format stepă de gîrneţ. Pe ea predomină suprafeţele de stepă, dar ele sînt întretăiate de pădurici de stejar pufos, de carpeni, de scumpie. Mai spre sud, pe terenuri mai joase ca altitudine se întinde deja stepa adevărată, care se numeşte încă de pe vremurile tătarilor nomazi − Bugeac. Pe hărţile moderne botanico-geografice sînt menţionate ca stepe de păiuş.
Dacă ne adresăm surselor literare din vremea, cînd plugul nu intrase încă în brazdă, citim în lucrarea lui P. Svinin: „O estestvennom sostoianii Bessarabskoi oblasti.” (Despre starea naturală a regiunii Basarabia), scrisă în secolul trecut, că stepa Bugeacului este „cea mai mare şi cea mai fertilă, astfel că mai curînd poate fi numită una dintre cele mai fertile, mai înmiresmate văi, decît − deşert ... Şi această stepă frumoasă pare să fie menită de natura însăşi să fie − păşune. Dacă examinăm suprafeţe mici cu vegetaţia precedentă putem presupune, de asemenea, că stepa era foarte bogată în ierburi. Nu întîmplător, aici s-au format soluri viguroase de cernoziom.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni - una din cele mai vechi clădiri rămase în Republica Moldova. Se datează din sec. al XVI-lea.
207