ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Acţiunea „Hai, Moldova” ia amploare



Acţiunea „Hai, Moldova” ia amploare

 

Formaţiile „Gândul Mâţei” şi „Snails” vor conduce 2 echipe care vor curăţi albia rîului Bîc în oraşul Chişinău la 2 aprilie. Ele vor porni din direcţii diferite şi se vor întîlni la podul de pe strada Ismail la ora 14:00. O altă echipă, formată din elevi, va curăţi porţiunea care începe de la podul de pe strada Renaşterii spre Sculeni. În pofida denumirii formaţiei, „melcii” au promis că vor fi cei mai rapizi în strîngerea gunoiului, iar Nicu Ţărnă de la „Gîndul Mâţei” a zis că va lăsa în urmă numai pămînt fertil. Doritorii de a participa se vor înscrie în Ceata lui Nicu Ţărnă sau în Detaşamentul „Snails” la locul întîlnirii – lîngă Circ, ora 9.30 (tot echipamentul necesar va fi distribuit pe loc).

La 10.00 echipele se vor despărţi, cu lacrimi, steguleţe şi muzică de jale, ca mai apoi să se întîlnească la ora 14:00 la podul de pe strada Ismail. Tot acolo se vor face fotografii de grup şi declaraţii de presă. Organizatorii invită chişinăuienii să participe la acţiune alături de formaţiile preferate. Primilor 30 de voluntari din fiecare echipă li se va oferi cîte o insignă „Hai Moldova”. Toţi participanţii vor primi echipament special, inclusiv saci şi mănuşi. Echipele vor avea responsabili pentru PET-uri (sticle de plastic), care vor fi strînse în saci separaţi şi care urmează a fi reciclate. Evenimentul este organizat de mişcarea “Hai, Moldova!”. Acesta reprezintă repetiţia generală înaintea zilei de curăţenie naţională - 16 aprilie, cînd sînt aşteptaţi să facă curăţenie în ţara peste o sută de mii de moldoveni.

ABONAȚI-VĂ
Joi, 31 martie 2011 18:24
Vizualizări: 2796

Citiţi de asemenea

În muzeele de științe ale lumii sînt păstrate milioane de exemplare de plante, animale și microorganisme. Dar există o b...
46
În primele două părți am vorbit despre faptul că există două culturi fundamental diferite ale relației cu lumea. În una ...
41
Omul modern este obișnuit să creadă că așezările vechi apăreau din motive simple și practice: există apă — deci se poate...
100
Atunci când omul modern citește despre faptul că grecii antici vedeau în crânguri prezența nimfelor, slavii lăsau daruri...
174