Creastă deluroasă. Prima experienţă

Creastă deluroasă. Prima experienţă

Vreau să împărtăşesc cu cititorii experienţa creării şi utilizării a crestelor deluroase. După ce am citit cărţile lui Holzer, eu foarte mult m-am inspirat de ideea propusă şi am decis s-o pun în aplicare – să nu fac o creastă mare, rezistentă la vânt (în jurul meu creşte pădurea, e linişte), dar una modestă, de un metru şi jumătate în înălţime. Puteţi întreba: pentru ce? În primul rând, am un climat destul de rece (Regiunea de Iaroslavl), iar un astfel de răzor ar trebui să fie mai cald din cauza "umpluturii" de putregai, şi în al doilea rând din cauza căderii unghiurilor mai ascuţiţi ai razelor solare. Al doilea argument în favoarea creării sale - solul sărac, compus din nisip uscat. Dacă vom adăuga la aceasta uşurinţa exploatării şi un minim de forţe de muncă pentru întreţinerea ei - ultimele îndoieli dispar ca o ceaţă de pre-zori. Şi de ce, de fapt, să nu încercăm? Întotdeauna am iubit experimente.

Construirea crestei deluroase

Mai întâi de toate, am ales locul –o suprafaţă de la nord la sud, pentru o iluminare optimă, şi în diagonală de panta, care a găzduit creasta, în scopul optimizării utilizării apelor curgătoare. Roza vânturilor, în acest caz, a fost irelevantă.

Construirea dealului a fost potrivită Zilei Victoriei. La 11 mai, el a fost gata. Lucrările au ţinut trei zile - două zile pentru aducerea copacilor, o zi pentru construcţia reală. Vom face o indulgenţă, pentru că eu sunt într-adevăr o fată dezvoltată fizic slab, un bărbat face totul într-o singură zi. Am adus copacii tăiaţi, am săpat un şanţ în jurul de 6x1x0,3. Din cauza  abilităţilor fizice limitate şi lenei înnăscute nu am săpat un şanţ de 50 cm, ci unul de o adâncime de 30cm. În rezultat, solul excavat nu a fost suficient pentru a acoperi creasta şi a trebuit s-o umplem cu pământ de pe răzoare din anul trecut.

Sfat. Dacă nu aveţi de unde să luaţi sol, atunci este mai bine să nu economisiţi la adâncimea gropii. La înălţimea dealului 1,4-1,5 m şi grosimea de aproximativ 20 cm,  şanţul de jumătate de metru va fi tocmai bun.

Şi încă una din greşelile mele – dintr-o parte, dealul s-a dovedit a fi prea plat. Zapp propune să facem o pantă de 60 de grade, iar la mine au ieşit aproximativ 45 de grade. Deoarece nu am îngropat buşteni, ci copacii întregi, coroana splendidă din nuiele subţiri  stătea înfoiată. Şi când aceştia au fost un pic presaţi cu sol, atunci "umplutura" s-a sedimentat, şi imediat s-a descoperit înclinarea insuficientă.

Sfat. Dacă aveţi de gând să nu amplasaţi buşteni, ci copaci întregi, atunci este mai bine să plasaţi părţile foiase în jos, iar cele grele - în sus, atunci va fi clară partea finală a construcţiei. Şi să fiţi atenţi cu crengile rupte! Puteţi foarte uşor să vă răniţi în timpul instalării.

Însămânţare

Nu am reuşit să seamăn dealul imediat, a trebuit să plec. Dealul a fost semănat doar peste o săptămână – pe 18-19 mai, însă solul nu s-a întărit, cred că, în mare parte, datorită structurii sale e nisip. Deoarece a fost prima experienţă, nu-mi puneam nădejdea în roadă, a fost necesar să înţeleg cum se vor simţi aici diferite plante. Prin urmare, pe diferite domenii au fost plantate împreună pătrunjel, muştar, mărar, salata, cardon, morcovi, sfecla, varza, ţelina, cartofi şi, mai târziu, roşii.
Primele trei săptămâni până când seminţele germinau şi se dezvoltau,  dealul a fost sub lutrasil (material agricol de acoperământ – trad.). La semănare seminţele cădeau jos, până când nu am făcut caneluri orizontale, atunci a devenit mai uşor. Deoarece nu am pus în deal gazon, ci l-am trimis într-o grămadă de compost, despicând muguri fecunde de la rădăcini, aproape că nu a fost nevoie să prăşesc creasta.

10 iunie. Testul la început de primăvară a demonstrat următoarele. Cartofi, varza si ţelina - la fel ca şi roşii, muştar, salata cress, dar lor li-e indiferent, unde să crească, parcă sunt mulţumiţi. Mărarul a mers rău, la fel ca şi salata obişnuită, cel mai probabil, solul pentru aceştia este prea sărac. Iar vârfurile la morcovi au ieşit de trei ori mai mari, decât la  plante, sădite în răzor obişnuit, deşi am plantat toate într-o zi. Am sădit şi castraveţi, dovlecei.

20 iunie. Sunt foarte mulţumită de deal! Cartofii şi varza arată bine. Muştarul este gigantic, au crescut ridichii. Ţelina si salata, de asemenea, se simt bine. Mărarul a germinat şi chiar a crescut. Dar sfecla şi morcovii - nu prea, deşi morcovii sunt  semnificativ mai mari, decât cele de pe răzor obişnuit.

Udare

Până la jumătatea lunii iulie, atunci când s-a început seceta, am udat dealul doar de trei ori. Prima dată - în timpul aterizării, a doua - la sfârşitul lunii iunie cu  o tinctură de urzici, şi a treia oară din nou cu tinctură - la mijlocul lunii iulie. Adevărat este că în iunie au fost ploi, dar în ultimele două săptămâni - nici o picătură şi +32 la umbră. Când s-a început seceta, atunci am udat movila de două sau de trei mai mult, decât răzorul obişnuit, acest lucru, în principiu, a fost uşor previzibil la această etapă. Cred că atunci când se va începe procesul de descompunere a lemnului, acesta se va transforma într-un burete putred, şi se va începe procesul invers.

Recolta

Verdeaţa a crescut minunată, pentru prima dată aşa de reuşită, a fost plantată în partea de jos, mai aproape de poalele dealului. Salata s-a uscat un pic pe partea de est a dealului în ultimele două săptămâni de căldură. Mărarul minunat pe partea de nord. În general,versantul vestic a ieşit semnificativ mai productiv si mai puţin predispus la uscare.

Au eşuat complet sfecla şi castraveţii. Castraveţii, aparent, au primit puţină apă, iar dovlecei  au stat în umbra zmeurii din apropiere. Morcovii sunt prea mici. Varza nu a avut suficientă apă şi lumină printre plantări foarte dense. Cartofii au ieşit destul de bine, deşi pe creasta dealului sufereau de deficit de apă. Dar, cât priveşte  roşii, dealul a îndreptăţit speranţele pentru sută la sută, în ciuda secetei severe. Un lighean de 20 litri plin de tomate mijlocii, dar foarte dulci, a fost un cadou pentru munca depusă.

Concluzii

În primul an de exploatare, dealul mai bine acumulează căldura şi umiditatea. Deci, este tocmai potrivit pentru culturile calde şi rezistente la secetă, cum ar fi solanacee. Pe deal, în unele locuri, roşiile erau coapte, în timp ce în grădină erau total verzi, doar începând să înălbească. Presupun, că acest pat ar trebui să intre în forţă peste doi ani, atunci când în interior se vor petrece activ procese de putrezire.

P.S. toamna, am plantat pe deal căpşuni. Îmi planific al doilea deal pentru tomate, vinete, ardei şi verdeaţă între ele.

Sursa cu link pe community.livejournal.com