Fundația de caritate Leonardo DiCaprio a donat 3000000$ pentru dublarea populației de tigri din Nepal (+Video)
La cea de a treia reuniune anuală a Summit-ului Mondial al Tigrilor, Fundaţia Leonardo DiCaprio a donat 3 milioane de dolari pentru Fondul World Wildlife (WWF) în scopul dublării populației de tigri din Nepal până în 2022, Anul Tigrului după calendarul chinezesc.
Subvenția va fi destinată sprijinului WWF care în comun cu Guvernul Nepalului și organizațiile locale de combatere a braconajului desfăşoară o activitate privind creşterea numărului patrulelor în a proteja zonele fundamentale ale tigrilor de reproducție, de recuperare a coridoarelor pentru extinderea populațiilor acestora, precum și monitorizarea continuă a habitatului lor. Donația anterioară din partea Fundaţiei Leonardo DiCaprio a demonstrat deja, rezultate semnificative, numărul de tigri din Parcul Naţional Bardia a crescut de la 18 la 50.
Acest grant este o parte din mijloacele financiare obţinute în timpul licitației de caritate 11 th Hour Charity Auction în luna mai, organizată de DiCaprio și care a adunat într-o singură noapte suma record de 38.8 milioane dolari. Leonardo DiCaprio, de mult timp este un apărător înverşunat al mediului și în 2010, şi-a unit forţele cu WWF pentru a lansa proiectul de salvare a tigrilor, Save Tigers Now, o campanie la nivel mondial de consolidare a resursele politice, financiare și sociale pentru a salva tigrii în sălbăticie.
" Timpul se scurge pentru populația mondială de 3200 de tigri. Acest lucru este în mare măsură rezultatul de distrugere a mediului și de dezvoltare a braconajului", susţine Leonardo DiCaprio, membru al consiliului WWF. « WWF, Guvernul Nepalului și organizații ale societății civile sunt în prima linie a acestei lupte și sper că acest grant va ajuta să atingem obiectivul de dublare a numărului de aceste creaturi nobile în sălbăticie. Sunt recunoscător pentru sprijinul acordat Fundației noastre, în special partenerilor noștri de la casa de licitații Christie’s, care ne-au ajutat la organizarea nopţii istorice de colectare a fondurilor 11 th Hour Charity Auction».
"Leonardo DiCaprio depune toate eforturile și influența sa pentru a salva tigrii și mediul lor într- unul dintre cele mai promițătoare locuri de pe pământ", a menţionat, Carter Roberts, Preşedinte şi Director general al WWF.
Nepal este primul din rîndul statelor care atinge obiectivele de la Summit-ul Mondial al Tigrilor şi anume dublarea numarului de tigri sălbatici pînă în anul Tigrului în 2022. Rezervaţia nepaleză Terai Arc Landscape, căreia i s-a acordat acest grant, este un habitat protejat pentru tigri, rinoceri și elefanți pe o suprafaţă de 9.000 km² . Această regiune dens populată este, de asemenea, casa a șapte milioane de locuitori care depind de resursele naturale. Tigrii, elefanții și rinocerii sunt adesea victime ale comerțului ilegal cu animale sălbatice. Subvenţia va ajuta rangeri-lor locali să folosească metode sofisticate de observare, patrulare și spionaj în lupta împotriva braconajului.
"Protejarea tigrilor va ajuta la salvarea pădurilor și păstrarea pajiștilor intacte, va garanta prosperarea speciilor de animale sălbatice, cum ar fi rinocerii și elefanții", spune Justin Winters, director executiv al Fundaţiei Leonardo DiCaprio. "Partea cea mai impresionantă a acestui proiect, precum și cheia succesului său este cooperarea între WWF, Guvernul Nepalului și ONG-urile locale. Găsirea de soluții pentru a proteja tigrii și a îmbunătăți viaţa localnicilor este singura cale de succes pe termen lung ".
WWF și partenerii săi utilizează subvenţiile primite pentru a ajuta locuitorii locali în crearea unor activități generatoare de venit prin turism, meșteșuguri și producerea alimentelor ecologice. De asemenea, acest grant va susţine fondurile de asigurări pentru a înlocui pierderea animalelor domestice căzute pradă animalele carnivore.